Mestesuguri traditionale - Arta prelucrarii lemnului

Lazile de zestre, dulapurile, blidarele, leoscarele, culmile de pat etc., aceste obiecte pline de farmec si mister, realizate de mesterii tarani cu multa migala si maiestrie, au fost inlocuite in viata romanului de rand, de altele, mult mai aratoase si practice, dar impersonale.

Atat de des raspanditele sifoniere, studiouri, dulapuri-vitrina si nelipsitele recamiere, ne fac sa simtim prin banalitatea lor din ce in ce mai mult, lipsa acelor obiecte care vorbesc de la sine si te intorc cu gandul in trecut la casa bunicii...

Lemnul, a constituit secole de-a randul principala materie prima a romanilor, fiind folosit pentru constructiile gospodaresti sau la confectionarea uneltelor, obiectelor si ustensilelor casnice, a pieselor de mobilier.

In activitatea de prelucrare a lemnului, mesterul popular a pus atat indemanare cat si simt artistic astfel incat specialistii vorbesc atat despre "civilizatia romaneasca a lemnului”, cat si despre "arta romaneasca a lemnului”.

In comunitatile rurale, fiecare satean avea cunostintele si deprinderile necesare prelucrarii, macar sumare a lemnului, construind si intretinand singur unele obiecte din gospodarie. Lucrarile mai dificile erau lasate in seama tamplarilor, dulgherilor, stolerilor etc. Acesti mesteri populari s-au identificat intr-atat cu meseriile practicate incat denumirile acestora sunt frecvente si in onomastica (Rotaru, Dulgheru, Dogaru).

Acestia, folosind unelte simple ca securea, ferastraul, tesla, horjul, scoaba, cutitul, dalta, compasul, potricala, ghinul, tiparul de pirogravat au dat nastere unei cuprinzatoare game de obiecte, de la cele mici, de uz personal, ustensile casnice si unelte de lucru, obiecte de cult, pana la piese mari de interior si cele utilizate in constructii. Desigur, confectionarea lor presupunea o specializare temeinica, transmisa din generatie in generatie.

Nu exista categorie de obiecte uzuale la care lemnul sa nu fie folosit ca materie prima. Din aceste categorii amintim fantana, primordiala pentru existenta omului pe pamant.

"Gardurile", "parlazele", "podetele" sunt prezente in satele noastre in jurul gospodariilor taranesti si dau un farmec aparte mediului din jurul acesteia.

"Mobilierul", o categorie foarte importanta de produse artistice in lemn este reprezentat prin: "lavite", "scaune", "dulapuri", "leagane", "lazi", "mese",
"paretare", "dulapuri-coltare", "cuiere pentru ulcioare", "blidare" si "lingurare".

In constructia caselor materialul de constructie era aproape in exclusivitate lemnul, folosit sub forma barnelor lungi asezate in cununi orizontale. In decursul timpului au intervenit diferentieri legate de tehnica de prelucrare a lemnului. Vechile constructii erau facute din barne rotunde, cele noi sunt construite din barne cioplite in patru muchii.

Decorul, de un mare interes artistic, al constructiilor taranesti se caracterizeaza prin factura sa stilizata si viguros reliefata datorita tehnicii folosite: cioplirea si daltuirea in lemn a unor obiecte cum ar fi: consolele ferestrelor, ramele usilor si ferestrelor, portile mari, intrarile in grajduri, toate ornamentate cu motive scoase puternic in relief.

Bisericile maramuresene din lemn si-au castigat de mult o faima bine meritata, atat in randul specialistilor, cat si in randul publicului larg din multe tari ale lumii.

Pentru noi, aceste admirabile edificii prezinta un interes cu atat mai mare, cu cat ele se leaga nemijlocit de arta constructiilor taranesti romanesti, unitatea casa-biserica, din punct de vedere arhitectonic, fiind o dovada a marii vechimi a artei de a construi pe teritoriul romanesc, lucru posibil numai in tinuturi cu o straveche populatie sedentara.

Din lemn sunt executate artistic si majoritatea obiectelor folosite cu ocazia unor sarbatori: plosca nasilor pentru nunta, prescurnicere sau pecetare, adevarate sculpturi in miniatura, utilizate la imprimarea pe paine speciala pentru biserica si cuminecatura.

De asemenea, se cioplesc cruci cu o simbolistica speciala dar, incadrate perfect stilului arhitecturii traditionale. Crucile de morminte au ca ornamente, pe langa crestaturi in forma de dinte de lup, si celebrele franghii dispuse pe bratele crucii, sau ca un colac marcand centrul de imbinare al bratelor. Grija de a asigura un monument funerar conform cu respectul si dragostea pentru cei disparuti a dus la specializarea unor mesteri in executarea unor adevarate opere de arta.

Odinioara reprezentat in toate satele, rotaritul se afla si el in vremurile actuale in restrangere, biruit fiind de mijloacele de deplasare si transport auto, dar chiar si de noile tipuri de care si trasuri cu roti de cauciuc. Tipurile de roti care au facut cariera seculara (roata plina, roata cu obezi sau cu obada dintr-o singura bucata) sunt intrebuintate tot mai putin.

Mestesugul impletitului de nuiele este unul dintre cele mai vechi din lume, iar urme ale practicarii sale in spatiul romanesc avem tocmai din neolitic. Tehnicile impletitului se folosesc atat la construirea caselor, dar si a acareturilor, vizibile fiind in cazul coserelor si gardurilor din nuiele. Se presupune ca la originea vaselor arse ar sta tocmai coserele din nuiele impletite si lipite cu lut in interior.

Atat in zonele cu podgorii intinse, cat si in regiunile unde cultivarea vitei de vie ocupa suprafete mai restranse, s-a dezvoltat si perpetuat pana astazi mestesugul butnaritului/dogaritului. Pentru depozitarea, transportul si conservarea vinului sunt necesare recipiente de lemn de dimensiuni si forme diferite: ciubere, cazi, antale, poloboace, butoaie, balerci.

Daca lingurarii rudari ambulanti au excelat in confectionarea lingurilor de lemn obisnuite, strict functinale, mesterii populari contemporani cioplesc lemnul si il impodobesc, astfel incat in produsele lor primeaza esteticul si doar intr-o masura mai mica utilitarul. Lemnul a fost cioplit, incrustat, pirogravat de multa vreme. De la obiecte mici: linguri, cause, talgere si coveti, pana la troite impunatoare ce strajuiesc rascrucile de drumuri si catapetesme de biserica.


Materiale folosite in tehnica prelucrarii lemnului

Experienta milenara in arta lemnului a invatat mesterii intrebuintarea adecvata a fiecarei esente lemnoase. Astfel, bradul si stejarul (esente tari) au fost intrebuintate la constructii, fagul pentru lazi de zestre, cornul si alunul pentru bate ciobanesti si codiristi de bici, frasinul pentru cadre de usi si ferestre iar paltinul si teiul pentru furci de tors, linguri, ploste si casete.



Motive decorative in sculptura in lemn

Mestesugarii romani au simtit intotdeauna nevoia sa infrumuseteze obiectele produse de ei. Printre acestia se numara si sculptorii in lemn. In arta romaneasca a prelucrarii lemnului, stilul ornamental predominant este cel geometric, dar in decorul obiectelor din lemn sunt raspandite si motivele florale, zoomorfe si antropomorfe.

In diferite regiuni ale tarii, pornind de la stalpii casei, care pot fi stalpi cu mar, stalpi rotunzi, in forma de cruce, stalpi serpuiti s-au diferentiat diferite terminologii decorative: mar, roata, brau, creste in cruci, scara matei, serpi, zimturi, stea, para, chip de om etc...

Aceste forme, generale sau particulare, sunt folosite de toti mesterii populari din Romania chiar si in ziua de astazi.

Ei vor lasa mostenirea stramoseasca catre cei tineri, care v-a fi dusa mai departe, caci, pana la urma, arta traditonala insemna continuitate si evolutie.


preluare de pe sursa: CrestinOrtodox.ro

ASPECTE GENERALE PRIVIND FONDUL FORESTIER AL ROMÂNIEI, LA DATA DE 31.12.2009.

Suprafata totala a fondului forestier national 6,5 mil. ha

- din care proprietate publica a statului 3,4 mil. ha (52,2%)

Terenuri acoperite cu padure 6,3 mil. ha

- din care proprietate publica a statului 3,3 mil. ha (52,4%)

Compozitia padurilor României

rasinoase 29,9 %
fag 31,5 %
stejar 18,0 %
diverse alte specii tari 15,7 %
diverse specii moi 4,9 %

Volumul de masă lemnoasă pe picior 1.350 mil mc

(39% rasinoase, 37% fag, 13% stejar oi 11% alte foioase)

Volumul mediu de masa lemnoasa la hectar 217 mc

Cresterea medie anuala la hectar 5,6 mc

Repartitia padurilor pe zone geografice:

munte (30% din teritoriu) cu paduri de rasinoase si fag 66 %
deal (37% din teritoriu) cu paduri de stejar si fag 24 %
câmpie (33% din teritoriu) cu paduri de sleauri si de lunca 10 %


Suprafata padurilor pe locuitor 0,27 ha

Principalele tipuri de paduri din România sunt urmatoarele:

arborete de Quercus pubescens, Q. frainetto si Q. cerris în zona de câmpie din sudul ?arii, cu clima calda si precipita?ii scazute;
arborete de plop si salcie din Delta si Lunca Dunarii si din luncile râurilor interioare;
arborete de sleau compuse în principal din specii de Quercus, Carpinus, Fraxinus si Tilia;
arborete de Q. petraea, în zona colinara cu precipita?ii abundente;
arborete de amestec cu Fagus sylvatica si rasinoase în zona de munte;
arborete de Picea sp., Abies sp., Pinus sp. si Larix decidua în zonele de munte.

La nivelul anului 1990, întregul fond forestier national se afla în proprietatea statului. Ca urmare a aplicarii legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra fondului funciar (Legea nr.18/1991 si Legea nr.1/2000), la data de 31.12.2010 fondul forestier proprietate publica a statului, administrat de Regia Naţionala a Pădurilor, era de 3.338,9 mii ha respectiv reprezenta 66,3 % din fondul forestier na?ional. În temeiul Legii nr. 18/1991 au fost retrocedate, din proprietatea publica a statului, 355,3 mii ha (5,6%) iar 2.704,5 mii ha au fost retrocedate în temeiul Legii nr. 1/2000.

În conformitate cu prevederile Codului silvic (Legea nr.46/2008), fondul forestier domeniu public al statului este administrat de Regia Nationala a Padurilor - Romsilva.

În raport cu natura func?iilor social - economice, padurile României se structureaza astfel:

- functii speciale de protectie: 52,1 %;

- functii de productie si protectie: 47,9 %.



Distributia padurilor pe clase de vârsta indica un deficit de arborete exploatabile si preexploatabile ca efect al exploatarilor din trecut, cu mult peste posibilitatea prevazuta de amenajamentele silvice.

Modalitatea practica de gestionare a fondului forestier se reglementeaza prin amenajamentele silvice. Acestea constituie baza a cadastrului forestier si a titlului de proprietate a statului si stabilesc, în raport cu obiectivele ecologice si social-economice, telurile de gospodarire si masurile necesare pentru realizarea lor.

Amenajamentele silvice se elaboreaza, de catre Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice si alte unitati atestate, pe ocoale silvice si unitati de productie, pe perioade de 10 ani si sunt aprobate de autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura.